Modernism și post modernism în redefinirea și restructurarea sistemelor

Post-modernismul trebuie considerat o continuare a modernismului, ca direcție generală, un modernism de dată mai recentă care, incapabil să conceptualizeze estetic multiplicitatea de forme subalterne, a recurs spre a se delimita, la elementul de compunere post, precizându-și astfel nu specificitatea, ci locul în cronologie (Constantin Măciucă, Teatrul și teatrele, Ed. Eminescu, 1989). Introducem conceptul de binom dinamic modernism/post-modernism, un cuplu care se deplasează în sensul timpului. Ceea ce este post-modernism la momentul (t+1) față de modernismul de la momentul t, devine modernismul de la momentul (t+1) față de post-modernismul de la momentul (t+2). În cazul modelării, analizei și planificării sistemelor, pot fi distinse deosebiri între modernism și post-modernism, chiar dacă aceste deosebiri apar la momente diferite de la o zonă geografică la alta. Conflictele dintre conceptele operate, dintre politicile considerate, dintre metode și dintre modele considerate în timp și spațiu apar în situația în care efectele apărute sub incidența lor într-o zonă geografică, trebuie recunoscute ulterior într-o altă zonă. Formele conflictului de metode și modele, în spațiu și cel în timp și spațiu, se deosebesc între ele pentru că, la conflictul în spațiu, sistemele prezente sunt considerate simultan, iar la conflictul în timp și spațiu, ele se aplică succesiv, în sensul că sistemul apărut într-o zonă este apoi recunoscut în altă zonă (de exemplu, politica infrastructurilor de transport la nivel UE și la nivel national).

Printre caracteristicile principale ale post-modernismului, următoarele se regăsesc și-n modelarea și planificarea sistemelor: neconformism față de clasic și de modernismele premergătoare; separarea de tradiție și construirea unei noi tradiții; deconstrucția structurilor precedente și renovarea formelor și limbajelor; atacarea culturii vechi (concepte, politici, metode și modele, criterii de optimizare etc.), considerându-le paralizante pentru afirmarea noilor pattern-uri, prin conservatorismul lor (‘venitorele și trecutul, progresul și reacțiunea’, Caragiale- O noapte furtunoasă). Totuși, discontinuitatea dintre modernism și post-modernism nu este radicală în toate situațiile din timp și spațiu. Între ele poate fi și-o frontieră difuză (fuzzy), pot exista simultan (conceptele și modelele, fiind utilizate în funcție de cerințele problemei respective) etc. Chiar și-n cadrul aceluiași sistem (organizație, process tehnologic etc.) pot exista zone ’negre’ și zone ‘albe’ corespunzătoare conceptelor moderne și post-moderne. Acestea co-există într-un tot unitar care se reflectă în starea și ieșirile sistemului. Trecerea unui sistem de la modernism la post-modernism poate avea loc liber, dar și controlat. Chiar și metodele de conducere a acestor treceri sunt, la rândul lor, de tip post-modern. De exemplu, trecerea unui sistem de la metodele tradiționale de planificare și management la metode post-moderne se poate face prin realizarea unui eșafodaj de metode și modele (scaffolding) prin care sistemul modern este învățat să devină post-modern. La fel, în cazul realizării unui lanț logistic, proiectarea proceselor din cadrul unui nod logistic component sunt coordonate prin metoda Scrum care este un cadru în care echipele oferă valoare în mici trepte, inspectează rezultatele și adaptează abordarea lor pe bază de feedback. Pentru a extinde Scrum la ghidarea mai multor echipe Scrum se utilizează Nexus, un exoschelet care arată modul în care lucrează aceste echipe în rețeaua de noduri a lanțului logistic.