Skip to content

Criterii de planificare prin indivizii conectați în rețea

În stabilirea criteriilor de planificare a funcționării optimale a unui sistem, după Aristotel și d’Aquino, scopul ultim este fericirea care nu poate fi echivalată doar cu plăcerea, bogățiile sau diferite alte onoruri, ci trebuie să constea într-o activitate în acord cu virtutea, în primul rând virtutea intelectuală. Acestea declanșează emoții și discuții asupra acțiunii, antrenând concepte precum volițiunea, intenționalitatea, alegerea, deliberarea, dorința. Din combinarea acestor variabile rezultă fundamentarea criteriilor de planificare a realizării și managementului sistemului, ceea ce se realizează prin oameni, precum și luând în considerație că ‘o formă rezonabilă a fericirii e să-ți cunoști limitele’ (A. Pleșu). Faptul că indivizii sunt diferiți, face posibilă creativitatea și diversitatea deciziilor acestora. Pentru o anumită problemă pot fi alese diferite combinații de criterii, generând mai multe soluții, venind de la mai mulți indivizi sau de la grupuri de indivizi. Toma d’Aquino face deosebire între substanță și ceea ce numește el a fi accidente (însușiri ale acesteia, caracteristici). Substanțele, de la cele fundamentale (apa, focul, aerul etc.) până la cele complexe (navă etc.) au însușiri (formă, DW, viteză, putere instalată etc). După el, accidentul ‘nu este ceea ce este, ci despre ceva’ (A. Kenny-Toma d’Aquino). Forma nu există fără fond. O navă Ro-Ro are o anumită formă care o diferențiază de un avion. Temporalitatea accidentelor este astfel echivalentă cu modificarea formei în timp. Mintea ca obiect al introspecției era cunoscută ca imaginație sau fantezie; mintea ca depozit al ideilor și loc al îndemânărilor intelectuale dobândite era cunoscută ca intelect receptiv; mintea ca putere de abstragere a informațiilor intelectuale din experiența senzorială era cunoscută ca intelect activ. După Toma d’Aquino (în Summa contra Gentiles) nu numai imaginația, ci și intelectul receptiv și cel activ, sunt facultăți ale ființelor umane individuale, spre deosebire de Avicenna care afirma că există un singur intelect pentru întreaga specie umană. Ideea lui d’Aquino trebuie valorificată în conceperea și realizarea proiectelor, atât prin utilizarea potențialelor individuale, cât și prin punerea lor în rețea pentru a le amplifica rezultatele.

Advertisements

Adevărul în planificarea sistemului

În elaborarea unui studiu de dezvoltare, de exemplu, se începe cu identificarea situației existente, adică trebuie aflat ce este adevărat față de ceea ce gândim despre realitatea respectivă. Pot fi distinse trei sensuri pentru adevărat și adevăr (A. Kerney, Toma d’Aquino, Humanitas, 2006). Adevărul este o relație între gând și realitate, conformitatea unui gând cu cele despre care este gândul respectiv. Starea de lucruri care face ca un gând să fie adevărat poate fi în sine numită adevăr. Dacă un gând abstract poate fi în acord cu realitatea indiferent dacă știm asta sau nu, adevărul are o semnificație specială când judecăm că un gând este în acord cu realitatea. Rezultă, după d’Aquino, că putem considera că adevărul aparține în moduri diferite, realității, gândului și judecății. Fie și numai din această perspectivă, rezultă cât este de importantă construirea și selectarea metodelor și modelelor adecvate pentru identificarea realității cu adevărurile ei, înainte de elaborarea direcțiilor de planificare a evoluției sistemului. Mai ales că trebuie utilizate gândurile pe care le avem despre realitate, precum și să distingem și să reducem influențele gândurilor care nu concordă cu realitatea (ideile preconcepute).

Quantum processes in transport

The dynamics of a real process, such as container transport, can be assimilated with the trajectory of a particle having attached a wave function Ψ (t). If the evolution of the process is also measured as a position with respect to other components, such as x = GDP, the wave function is Ψ (x, t). The evolution curve is actually a statistical cloud whose points represent the couples (x, t) or (transport flow, GDP) achievable with the probability │Ψ (x, t) │2.

Omul pe termen foarte lung

Oamenilor le este greu să înțeleagă de ce trebuie să aspire la viața veșnică prin credință. Pentru aceasta ei trebuie să înțeleagă faptul că sunt ca și morți. Pentru a ‘vizualiza’ această ultimă condiție de facto, o persoană trebuie să schimbe un pic scara timpului și să-și imagineze că trăiește, de pildă, 1000 de ani, având astfel posibilitatea de a privi pe ceilalți oameni cum umblă pe stradă, fără ca aceștia să știe că în câteva zile, luni sau ani vor fi morți fizic, respectivii indivizi încă nepercepând acest viitor sigur. Scara relativă a timpului te poate ajuta să înțelegi cât de scurtă și derizorie este existența fizică a omului. O altă metodă este să privești din exterior spre lumea gâzelor care trăiesc zile sau săptămâni. La fel, prin simulare, re-privind un film și urmărind acțiunea unor personaje care vor muri în diferite scene ale acestuia, efectele sunt aceleași. În toate metodele, privitorul vede cadrul general care durează mai mult ca viețile indivizilor ce se perindă în peisaj. Iar moartea în păcat se înțelege din Romani 5.12, din care se iese prin Ioan 12.46. Departe de Domnul Isus, indiferent de realizări și faimă, oamenii sunt morți (Efeseni 2.1), ei obținând viața veșnică doar în Fiul (Ioan 3.36). În acest sens, este util de urmat și drumul arătat de conceptul de teo-sistem (Luca 12.40).

Tranziția sistemelor de la modernism la post-modernism

  • Tranziția de la modernism la post-modernism este precedată, de regulă, de crize socio-economice și politice, dar și de crize tehnologice, toate acestea împingând spre crize ale conceptelor, metodelor și modelelor utilizate. Începând cu anii 90’au avut loc schimbări majore ale sistemului de valori care s-au dezvoltat ulterior prin intrarea României în UE, precum și sub presiunea altor factori interni și internaționali. În haosul postmodern, studiile tehnico-economice au fost înlocuite cu master-planuri, modificând în consecință și tipologia indicatorilor urmăriți, flota maritimă a dispărut, iar în transportul terestru s-a realizat o inversiune contra naturii a priorității de dezvoltare a transportului rutier în defavoarea celor feroviare și fluviale, ceea ce n-a dus totuși, la dezvoltarea așteptată a infrastructurii rutiere. Cauza principală constă în nerezolvarea crizelor care au frânat tranziția de la modernism la post-modernism.
  • Dinamica modernismelor este corelată cu modificarea perspectivelor și a intențiilor, a deplasării centrelor de interes: de la obiectiv spre subiectiv; de la colectivitate la personalitate; de la social la ontologic și psihologic… (Măciucă, Teatrul și teatrele, Ed. Eminescu, 1989). Acestea sunt, într-adevăr, direcții majore de acțiune și transformare în tranziția de la modernism la post-modernism. În modernism dezvoltarea extensivă a orașelor urmărea indeplinirea cererilor de locuințe ale colectivității, ca urmare a dezvoltării accelerate a industriei. În post-modernism sunt mai importante cerințele individului pentru o planificare urbană durabilă și integrată cu mobilitatea durabilă (conceptul SUMP), comportamentul social al locuitorilor, cererea pentru diferite soluții de mobilare a spațiului urban etc. Tranziția de la modernism la post-modernism este un proces permanent pentru că elementele post-moderne devin moderne în timp ce apar alte concepte care pot fi considerate post-moderne. Adică, este un proces repetitiv de naștere și de moarte, un binom repetat modernism/post-modernism.
  • Încadrarea conceptelor în modernism sau post-modernism depinde de modul de percepere a realității de către fiecare individ. Există deosebiri de abordare a unui mare proiect de către un consultant, un funcționar public și un cetățean. Dacă pentru consultant este importantă ACB, funcționarul public poate decide realizarea proiectului pe baza altor criterii, iar cetățeanul vede utilitatea proiectului prin prisma trebuințelor sale individuale. Chiar și între elaboratorii posibili ai proiectului pot să existe deosebiri, proiectantul și consultantul fiind mai apropiați de conceptele moderne, iar cercetătorii de cele post-moderne.
  • În unele situații sunt căutate, pentru noile concepte post-moderne, conexiuni și chiar asemănări cu anumite concepte moderne anterioare pentru a trece mai ușor de barierele de rezistență ale societății în vederea acceptării lor. Cele mai simple sunt expresii de tipul: ‘coridoarele sunt un fel de magistrale’, ‘studiul de fezabilitate este un fel de STE’, ‘master-plan înseamnă un fel de studiu de dezvoltare’.
  • Modelarea cotidianului în care funcționează sistemul este de asemenea o caracteristică a post-modernismului (analiza situației actuale, analiza diagnostic etc.). Sunt descrise dezechilibrele din societate pentru care se caută explicații pentru a construi modele de gestiune a acestora. Dezechilibrele și comportamentul aleatoriu al sistemelor sunt acceptate pentru că duc la atomizarea sistemelor și mai ales a indivizilor. Aceasta face ca economia națională să fie vulnerabilă în fața monopolurilor internaționale, concept care vine din modernism. Monopolurile internaționale nu acceptă divizarea pentru ele însele, nici măcar ca idee de analizat, în ciuda legilor antitrust, dar presează pentru divizarea firmelor din țările în tranziție, mergând până la lichidarea acestora.
  • În modelele moderne exprimarea analizelor, enunțarea ideilor și descrierea planurilor se realizează, utilizând cuvinte tot mai puține, dorind reducerea redundanței exprimării. Ca urmare, poate apărea un conflict între limbajul logic al descrierilor și prezentărilor în raport cu cronologia și instanțierea evenimentelor aleatorii din realitate. Adică, ‘limbajul revelează prăpastia dintre sine însuși și ceea ce ar vrea să fie și să spună’ (Murray Krieger, Teoria criticii, Ed. Univers, București, 1982). Descrierea unui proces care este mai rapid față de ceea ce percep senzorii, bazele de date sau oamenii, face să nu fie identificabile unele evenimente sau caracteristici ale acestuia. La fel, vehiculele pleacă din A și sosesc în B pe diferite rute din rețeaua de infrastructură, care nu pot fi identificate dacă nu sunt culese informațiile despre ele. Ca urmare, nu pot fi explicate anumite evenimente întâmplate.
  • Compensarea insuficiențelor limbajelor cuvintelor, se realizează în limbajul post-modern prin utilizarea și a altor metode semiotice sau informaționale din teoria comunicării: imagini, simboluri, IoT, BigData, Blockchain etc. Unele forme de prezentare (de exemplu, PPT) nu oferă o imagine a realității, ci extrage imagini discrete prin care se sugerează realitatea care se definitivează în mintea fiecărui individ din auditoriu, în funcție de competența sa și de informația antecedentă de care acesta dispune. Un sistem poate fi descris și chiar condus printr-o reprezentare descentralizată sau distribuită în care unele elemente, procese și evenimente există simultan în diferite momente de timp. Consistența și coerența sistemului se realizează în post-modernism printr-un fel de muzicalitate sinergetică. Alteori, într-o lume fragmentară, nu mai este modelat sistemul, ci doar existența și comportamentul său în mediul respectiv. În acest caz, nu există riscul de auto-elogiere din partea sistemului, ci doar din partea aceluia care-l analizează și-l prezintă. Din acest motiv, de exemplu în elaborarea unui masterplan ar putea fi obținute rezultate mai bune dacă acesta ar fi elaborat de mai multe echipe care lucrează independent și în paralel.
  • Detașarea față de procedurile tradiționale și extensia modelelor în alte spații conceptuale duce la reconstrucția majorității aspectelor și elementelor sistemelor. Transporturile, logistica în general, sistemele industriale, cele de management, cunosc noi pattern-uri care se diferențiază prin conținut, subiect, logică internă, public specific, limbaj de comunicare, spațiu de acțiune, piață, forme individualizate și de cooperare etc. Mai mult, un serviciu logistic concret, împreună cu producătorul său, devine o entitate binară individualizată, personalizată, care se deosebește de celelalte din aceeași categorie. Ca urmare, de exemplu, orice serviciu logistic ar putea fi considerat un unicat. Ofertanții industriali sau logistici care au o anumită intenționalitate (flagranță) de a capta cereri de produse și servicii (prezența în piață), joacă un anumit rol definit prin interrelaționarea ‘prezență- flagranță’ (C. Brandi, Teoria generală a criticii, Ed. Univers, București, 1985). Adică, actorul logistic materializează circulația produselor satisfăcând cererea actanților. Parafrazând pe Măciucă (Teatrul și teatrele, Ed. Eminescu, 1989), actorul logistic traduce prezența actantului (autorul cererii) în materialitatea flagrantă a unui nou referent în piață, instituind în această flagranță o prezență, adică un act de creație logistică. Actorul logistic care nu traduce prezența actanților în materialitatea flagrantă a unor noi referenți în piață, este ineficient și riscă să dispară.

Teo-system as an absolute alternative to the system

From the first words of ‘Our Father’, the one who prays wishes, as an expression of his absolute desires, ‘hallowed be thy name, thy kingdom will come, thy will be done on earth as it is in heaven’. He wants, as the only alternative to what exists on earth, to be as in heaven. A system (industrial, logistic, transport, social, political, managerial, etc.) existing on earth must evolve to what exists in heaven, to become a theo-system.

Modernism și post modernism în redefinirea și restructurarea sistemelor

Post-modernismul trebuie considerat o continuare a modernismului, ca direcție generală, un modernism de dată mai recentă care, incapabil să conceptualizeze estetic multiplicitatea de forme subalterne, a recurs spre a se delimita, la elementul de compunere post, precizându-și astfel nu specificitatea, ci locul în cronologie (Constantin Măciucă, Teatrul și teatrele, Ed. Eminescu, 1989). Introducem conceptul de binom dinamic modernism/post-modernism, un cuplu care se deplasează în sensul timpului. Ceea ce este post-modernism la momentul (t+1) față de modernismul de la momentul t, devine modernismul de la momentul (t+1) față de post-modernismul de la momentul (t+2). În cazul modelării, analizei și planificării sistemelor, pot fi distinse deosebiri între modernism și post-modernism, chiar dacă aceste deosebiri apar la momente diferite de la o zonă geografică la alta. Conflictele dintre conceptele operate, dintre politicile considerate, dintre metode și dintre modele considerate în timp și spațiu apar în situația în care efectele apărute sub incidența lor într-o zonă geografică, trebuie recunoscute ulterior într-o altă zonă. Formele conflictului de metode și modele, în spațiu și cel în timp și spațiu, se deosebesc între ele pentru că, la conflictul în spațiu, sistemele prezente sunt considerate simultan, iar la conflictul în timp și spațiu, ele se aplică succesiv, în sensul că sistemul apărut într-o zonă este apoi recunoscut în altă zonă (de exemplu, politica infrastructurilor de transport la nivel UE și la nivel national).

Printre caracteristicile principale ale post-modernismului, următoarele se regăsesc și-n modelarea și planificarea sistemelor: neconformism față de clasic și de modernismele premergătoare; separarea de tradiție și construirea unei noi tradiții; deconstrucția structurilor precedente și renovarea formelor și limbajelor; atacarea culturii vechi (concepte, politici, metode și modele, criterii de optimizare etc.), considerându-le paralizante pentru afirmarea noilor pattern-uri, prin conservatorismul lor (‘venitorele și trecutul, progresul și reacțiunea’, Caragiale- O noapte furtunoasă). Totuși, discontinuitatea dintre modernism și post-modernism nu este radicală în toate situațiile din timp și spațiu. Între ele poate fi și-o frontieră difuză (fuzzy), pot exista simultan (conceptele și modelele, fiind utilizate în funcție de cerințele problemei respective) etc. Chiar și-n cadrul aceluiași sistem (organizație, process tehnologic etc.) pot exista zone ’negre’ și zone ‘albe’ corespunzătoare conceptelor moderne și post-moderne. Acestea co-există într-un tot unitar care se reflectă în starea și ieșirile sistemului. Trecerea unui sistem de la modernism la post-modernism poate avea loc liber, dar și controlat. Chiar și metodele de conducere a acestor treceri sunt, la rândul lor, de tip post-modern. De exemplu, trecerea unui sistem de la metodele tradiționale de planificare și management la metode post-moderne se poate face prin realizarea unui eșafodaj de metode și modele (scaffolding) prin care sistemul modern este învățat să devină post-modern. La fel, în cazul realizării unui lanț logistic, proiectarea proceselor din cadrul unui nod logistic component sunt coordonate prin metoda Scrum care este un cadru în care echipele oferă valoare în mici trepte, inspectează rezultatele și adaptează abordarea lor pe bază de feedback. Pentru a extinde Scrum la ghidarea mai multor echipe Scrum se utilizează Nexus, un exoschelet care arată modul în care lucrează aceste echipe în rețeaua de noduri a lanțului logistic.