Skip to content

Salariile la stat vs la privat

Salariile “la stat” trebuie să fie mai mici faţă de cele de “la privat”. Motive: cele de la stat sunt stabilite arbitrar, în interesul clientelei politice, chiar de cei care beneficiază de ele, depăşind valoarea muncii prestată de angajat; cele de la privat rezultă din echilibrul cerere-ofertă în piaţa muncii şi este răsplata cuvenită pentru munca efectuată; ambele categorii de salarii sunt finanţate “de privat”. Rezultă că relaţia de ordine (salarii la stat < la privat) reflectă poziţia relativă corectă a celor două categorii de angajaţi.

Advertisement

Dilemă religioasă

Creştinii care uneltesc, învrăjbesc şi provoacă războaie pe care le stimulează, le susţin sau luptă efectiv în bătălii, nu cumva se află într-o contradicţie religioasă?

Pentru clarificare, vidi: Exod 20.13 (Să nu ucizi); Matei 5.5 (Ferice de cei blânzi), Matei 5.9 (Ferice de cei împăciuitori); Matei 5.44 (Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei care se poartă rău cu voi şi vă persecută); Proverbe 6.16-19 (Aceste lucruri le urăşte Domnul: ochii mândri, o limbă mincinoasă, mâini care varsă sânge nevinovat, o inimă care unelteşte planuri rele, picioare care se grăbesc să alerge la rău, un martor fals care suflă minciuni şi cel care seamănă neînţelegeri între fraţi).

Majoritate vs Minoritate

Cele mai multe state îşi irosesc resursele în conflicte de uzură şi activităţi mărunte, fără viziune pe termen lung. Acestea sunt îndemnate şi stimulate să persevereze în această stază, luptându-se cu tot felul de crize, sancţiuni, blocade, războaie de uzură. Urmarea firească este epuizarea lor lentă, pierderea resurselor naturale, emigrarea resursei umane de bună calitate, degradarea şi chiar distrugerea economiei etc. Adică, stagnează într-o stare sinucigaşă, fără şanse de redresare. În timp ce această majoritate este ţinută “în priză”, minoritatea statelor foarte dezvoltate progresează accelerat, derulează programe strategice de străpungeri tehnologice, profitând de prezenţa tot mai slabă a celorlalţi în arena mondială. Majoritarii se hârjonesc şi se vlăguiesc în crize şi conflicte provocate, aţâţate şi întreţinute chiar de minoritari, iar aceştia din urmă intensifică eforturile în cele mai mari afaceri ale viitorului, cum sunt programele spaţiale pentru extinderea activităţii în sistemul planetar (pe Lună, Marte, asteroizi etc.). În scurt timp, majoritarii paralizaţi cronic vor fi loviţi aleatoriu de parasomnii şi vor constata imposibilitatea recuperării timpului pierdut în haosul risipitor de resurse în care se află captivi.

The energy abasia

A man suffering from abasia cannot walk, although he is endowed and fully equipped for this purpose. Similarly, there are countries rich in natural resources that also have energy-producing industries, but which are considered by themselves to be in energy crisis by exaggerated prices, pressure on consumers through policies to rationalize and reduce energy consumption. That is to say, the respective state suffers from energy shortage, and its institutions seem to be hypnotized or blocked and do not initiate measures to treat this syndrome. Moreover, the abasia tends to generalize in all fields of activity. The exit from this paralysis can be achieved through abreaction, a delayed reaction that must be hastened by policies, strategies, measures and projects that rationally use the available resources. For this purpose, it is necessary to improve the batch of politicians through the infusion of new people, the general restructuring of the decision-making human resource, continuing with the rejection of the resulting waste-individuals that are contaminated by ablution (apathy, lack of will, predisposition to inactivity). So, good luck with the abreaction!

Abazie energetică

Un om care suferă de abazie nu poate să meargă, deşi este dotat şi echipat complet în acest scop. Similar, există ţări bogate în resurse naturale care au şi industrii producătoare de energie, dar care se consideră totuşi în criză energetică prin preţuri exagerate, presiune pe consumatori prin politici de reducere a consumului de energie. Adică, statul respectiv suferă de abazie energetică, iar instituţiile sale par a fi hipnotizate sau blocate şi nu iniţiază măsuri de tratare a acestui sindrom. Mai mult, abazia tinde să se generalizeze în toate domeniile de activitate. Ieşirea din această paralizie se poate realiza prin abreacţie, o reacţie amânată care trebuie grăbită prin politici, strategii, măsuri şi proiecte care să utilizeze raţional resursele proprii. În acest scop, este necesară o primenire a lotului de politicieni prin infuzie de oameni noi, restructurarea în general a resursei umane decizionale, continuând cu rejectarea deşeurilor astfel rezultate- indivizi contaminaţi de abulie (apatie, lipsă de voinţă, predispoziţie la inactivitate etc.). Aşa că, succes la abreacţie!

Time dilation

A politician said a sentence, speaking so slowly that several minutes passed before he crawled to the end of it. The theory of relativity must be to blame for this: he wasn’t dumb or stutterer, but he was traveling at the speed of light while he was talking. Moreover, although he claimed to be telling what will happen in the future, in reality he was talking about events that already happened a decade ago. It turns out that it was actually moving at a faster speed than the light barrier. Great miracle! He was travelling so fast that he managed to catch up with the past and even overcome it.

Când doar îşi face datoria

Este o greşeală să fie răsplătit suplimentar cineva care doar îşi face datoria prevăzută în fişa postului. Se cântă astfel în struna leneşilor certificând că remuneraţia nu este destinată pentru munca efectuată. În acest sens, nu mă surprinde că unii directori şi administratori politruci, numiţi la conducerea unor societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, plătesc o mare parte a salariilor angajaţilor cu bani din veniturile obţinute din închirierea activelor firmei, active care aparţin acţionarilor societăţii şi nu lucrătorilor respectivi. Adică, remuneraţie fără muncă, reducerea profitului prin deturnarea veniturilor spre cheltuieli salariale (evaziune fiscală), păgubirea acţionarilor (deci, management ostil) etc. Premierea lucrătorului pentru că a lucrat bine şi a folosit timpul de lucru în mod util, adică a muncit conform fişei postului, este o mare greşeală pentru că el doar îşi face datoria pentru care, primeşte remuneraţia contractuală (Luca 17.9-10). Mai ales, acordarea de sporuri stranii, cum ar fi spor pentru muncă penibilă, spor de stat pe scaun etc. Mult mai grave sunt însă, isprăvile antisimetrice haiduceşti (iei de la săraci şi dai la bogaţi): pensiile speciale, majorarea salariilor unor categorii de salariaţi ca să nu fie tentaţi de corupţie (sic!) etc.

Instituţiile ca o pradă

Mai întâi, se crează instituţii şi alte organizaţii pentru conducerea strategică-tactică-operaţională a unui anumit sistem sau, mai general, mediu socio-economic şi de altă natură. Acestea învaţă despre obiectul care trebuie condus. Apoi, se adecvează sistemul conducător la sistemul condus prin crearea şi rafinarea legăturilor şi procedurilor, colectarea datelor şi informaţiilor etc. Politizarea organizaţiilor şi de sus şi de jos, face ca acestea să fie efemere prin înlocuirea unei părţi a personalului cu alte specimene politice care se rotesc la putere. Aceştia, la rândul lor, modifică sistemele de conducere după ce le declară “greaua moştenire”. Mai mult, chiar şi cei dinainte răvăşesc structural şi funcţional sistemul în preajma schimbării. Adică, politicienii suferă de sindromul Sisif, reluând la infinit munca predecesorilor fără a prezerva măcar invarianţii strategici care ar trebui să fie transpartinici. Rezultatul este distrugerea treptată şi metodică a sistemului care nici nu este al lor, ci al întregii societăţi, al acţionarilor şi contribuabililor.

Al câtelea război este?

Se spune că trecem prin al treilea război mondial (RM). Oare? Poate că, de fapt, este vorba de al patrulea RM care este mixt: cald şi rece. Al treilea RM a fost războiul rece care s-a încheiat într-un anumit fel, în jurul anului 1990, dar care a continuat cu perioada post conflict în care se desăvârşeşte victoria, sunt preluate resursele părţilor învinse, este distrusă capacitatea lor de revenire şi este procesată transformarea lor socială. Al patrulea RM riscă să fie atât cald, cât şi rece. În fazele sale calde, pierd toate părţile care se luptă efectiv, singurii cîştigători fiind cei de pe margine care aţâţă şi alimentează conflictele. Fazele reci implică realizarea de coaliţii la scară globală a căror confruntare riscă să fie de lungă durată şi cu implicaţii asupra tuturor. Vor fi irosite resurse imense pentru crearea armelor tot mai sofisticate în detrimentul progresului general al societăţii. Al patrulea RM nu va avea câştigători, mai ales dacă va avea şi puseuri nucleare, diferenţa dintre diferite zone fiind realizată prin modul de distribuire a pierderilor care vor fi tot mai grele. Ce va urma după? O planetă pustiită, fără frontiere, guvernată de maimuţe şi maimuţoi.

PS: nu sunt de acord cu a doua jumătate a textului pentru că sper că oamenii inteligenţi, care există printre politicienii din toate ţările, deja lucrează la soluţii care să anihileze pornirile belicoase şi să trimită pe ulii la culcare.

Egalitatea de şanse

Oamenii nu sunt egali. Din acest motiv, egalitatea de şanse nu înseamnă să instruieşti la fel un grup neomogen de persoane, conţinând indivizi cu abilităţi diferite. Rezultatul va fi slăbirea potenţialului celor mai bine dotaţi cu anumite abilităţi şi dezvoltarea complexelor de inferioritate la cei mai puţin dotaţi. Adică, nimeni nu va mai fi ca la început: cei deştepţi vor deveni mai slabi, iar ceilalţi vor urca nesemnificativ. Fiecare individ trebuie instruit conform darurilor pe care le-a primit la naştere şi pe parcursul vieţii până la data respectivă (1Cor.12). Aceasta este adevărata egalitate de şanse. Este dificil şi pentru instructori să pregătească abordări pedagogice diferite, precum şi material didactic adecvat grupului neomogen. Aşa că, până când va fi posibilă instruirea centrată pe fiecare individ conform abilităţilor sale, o soluţie ar fi crearea de clase oarecum omogene, de exemplu, pe trei categorii ţintă: supradotaţi, normali, cu disabilităţi. Programele uzuale de instruire trebuie să fie alcătuite pentru cei aşa-zişi “normali” pentru că ei reprezintă ponderea cea mai mare. Pentru cei de la extreme, este rolul instituţiilor şi formatorilor să alcătuiască programe speciale adecvate lor.

Jurăminte fără temei (Unfounded oaths)

Cei care primesc o funcţie de demnitate publică sau de altă natură, dar care implică depunerea unui jurământ, mai ales pe Biblie sau similar (în funcţie de convingerile religioase), n-ar trebui să jure pentru că Isus ne îndeamnă să nu jurăm (Matei 5.34-37). Rezultă că trebuie găsită o altă modalitate de întărire a angajamentului, loialităţii şi ataşamentului persoanelor respective la valorile naţionale. Fie şi numai din teama că, la încălcarea jurământului, ei riscă pedeapsa conform acordului pe care-l dau la învestitură când spun “aşa să-mi ajute Dumnezeu”.

PS: metoda practicată în toată lumea este, n-o să vă vină să credeţi, aplicarea imediată a sancţiunilor prevăzute în caz de încălcare a prevederilor din constituţie şi legislaţia în materie.

(Those who receive a position of public or other dignity, but which involve taking an oath, especially on the Bible or similar (depending on religious beliefs), should not swear because Jesus urges us not to swear (Matthew 5.34-37). It follows that another way must be found to strengthen the commitment, loyalty and attachment of those people to national values. At least for fear that, in violation of the oath, they risk punishment because they placed one hand upon a Bible while taking the oath, and have added “So help me God” to the end of the oath.

PS: the method practiced all over the world is, you will not believe it, the immediate application of the sanctions provided in case of violation of the provisions of the constitution and the relevant legislation).