Despre obiectele mici şi mari

Obiectele mici (lucruri, procese, proceduri, detalii structurale, organizaţii, fiinţe etc.) au atribuţii specifice lor prin care se deosebesc de obiectele mari. Deseori, obiectele mici contribuie la structurarea şi funcţionarea obiectelor mari sau sunt integrate în acestea. Există obiecte mari care sunt similare cu obiectele mici aflate în componenţa lor, adică formează împreună o structură de fractalii, ceea ce le dă capacitatea de auosimilaritate şi chiar de autoorganizare. Adică, obiectul mic poate fi un fractal elementar prin care se generează sistemul mare. Pe această cale se poate realiza autosimilaritatea organizaţională şi funcţională dintre palierele de complexitate de la mic la mare, ca de exemplu în secvenţa: departament-firmă-stat naţional-UE etc. Este o mare greşeală substituirea reciprocă a obiectelor din paliere de complexitate diferită. De exemplu, este greşit să fie apreciat directorul prin faptul că nu-l găseşti la birou (locul său de muncă), el petrecând mult timp cu cicălirea strungarului sau a docherului, adică este “ancorat ” în producţie. Fiecare trebuie să-şi facă treaba în palierul său de complexitate pentru că obiectul mic nu poate să facă ceea ce este cerut celui mare prin “job description”, precum şi invers. Rezultă că trebuie preţuite atât obiectele mici, cât şi cele mari, pentru că o lumânare poate să lumineze când e întuneric, ceea ce soarele nu reuşeşte. Acest adevăr a străbătut secolele (Leonardo da Vinci, Octavian Paler etc.) şi este valabil în continuare, în prezent şi în viitor. Dar, nici lumânarea nu poate să facă ceea ce face soarele şi ca urmare,  “nu este necesar să aprinzi o lumânare la soare” (Algernon Sidney). Generalizând, complexitatea legăturii dintre obiectele mici şi obiectul mare este similară cu modelul relaţionar dintre mădulare şi trup, utilizabil ca reper explicativ pentru concepte religioase fundamentale (1Cor.12).

About small and large objects

Small objects (things, processes, procedures, structural details, organizations, beings, etc.) have specific attributes that distinguish them from large objects. Often, small objects contribute to the structuring and functioning of large objects or are integrated into them. There are large objects that are similar to the small objects in their composition, that is, together they form a structure of fractals, which gives them the ability of self-similarity and even self-organization. That is, the small object can be an elementary fractal through which the large system is generated. In this way, organizational and functional self-similarity can be achieved between the levels of complexity from small to large, as for example in the sequence: department-company-country-EU etc. It is a big mistake to mutually substitute objects from levels of different complexity. For example, it is wrong to appreciate the manager by the fact that you cannot find him at the office (his place of work), spending a lot of time nagging the turner or the docker, that is, he is “anchored” in production. Everyone has to do their job at their level of complexity because the small object cannot do what is required of the large object by the job description, as well as vice versa. It follows that both small and large objects should be valued, because a candle can illuminate when it is dark, which the sun cannot. This truth has crossed the centuries (Leonardo da Vinci, Octavian Paler, etc.) and is still valid, in the present and in the future. But even the candle cannot do what the sun does and as a result, “it is not necessary to light a candle in the sun” (Algernon Sidney). Generalizing, the complexity of the connection between the small objects and the large object is similar to the relational model between the limbs and the body, usable as an explanatory benchmark for fundamental religious concepts (1Cor.12).