Inceputul

(din memoria unui cercetator)

Intr-o dimineata, pentru ca seful a intarziat, am dus condica la director, ceea ce m-a facut sa revin in laborator ceva mai tarziu. Am intrat si am aruncat condica pe o masa din apropiere cu un gest care trada o usoara mandrie: doar, veneam de la director. De fapt, in urma cu cateva decenii, duceam condica din motive mult mai simple: veneam la timp la serviciu si eram cel mai tanar, adica eram potrivit sa merg la biroul directorului care era situat intr-o alta cladire.

In loc sa fiu intampinat, ca de obicei, de privirile intrebatoare ale colegilor, acestia improvizasera un fel de masa rotunda prin gruparea unor birouri si plansete si citeau de zor ceva scris pe foi volante care dansau in cerc de la unul la altul. Pareau absorbiti de lectura si nerabdatori sa primeasca pagina urmatoare de la colegul din stanga in timp ce eliberau pagina curenta catre cel din dreapta. Nu-mi venea sa cred ceea ce vedeam. Unde sunt intrebarile obisnuite: ”a zis ceva directorul, trece pe aici?” , intrebari care tradau dorinta de a fi bagati in seama, de a realiza ceva de care cineva poate ca are nevoie.

Ulterior am aflat ca totul a plecat de la ‘Sapca-murdara’, porecla atribuita unuia dintre colegi de nu se stie cine, care spusese cu o zi inainte ca a citit o carte foarte interesanta, de un nivel artistic deosebit. Desi suna ciudat, fiind greu de imaginat sa-l asociezi pe ‘Sapca-murdara’ cu vreo carte, colegii au insistat s-o aduca la serviciu.

-Dom’le, nu pot, nu-i a mea, este adusa de dincolo, a tradus-o cineva care a si dactilografiat-o, este unicat. O dau lui Dan sa v-o dea el, eu n-am auzit si nu stiu nimic.

Dan, tehnicianul bun la toate, avea un suflet de aur, tocmai potrivit de sacrificat la o adica. Zis si facut, din moment ce acum citeau cu infrigurare unicatul si pareau decupati din realitatea imediata.

Alaturi, astepta stingher pe un scaun un tanar absolvent care tocmai sosise, avand repartitie pentru institut. Nimeni nu-l observase. Ghemuit in scaun, parea strivit de maretia locului de munca ce i-a fost repartizat. De la el aveam sa aflu mai tarziu drama interioara pe care a trait-o vazand cercul viitorilor sai colegi cum devorau acele foi volante. “Am picat intr-un moment nepotrivit, se vede treaba. Probabil ca finalizeaza o noua lucrare stiintifica, de ultima ora”, isi reprosa el. Din cand in cand vedea pe cate unul transpirand abundent si respirand grabit. “Cred ca este vorba de o noua teorie stiintifica pentru ca unii fac eforturi vizibile”, gasi el o explicatie. Fata de altii, care citeau repede si cereau cu nerabdare pagina urmatoare, avea o admiratie deosebita pentru viteza lor de gandire si se intreba daca o sa se descurce printre atatia oameni inteligenti, unii or fi cercetatori de renume, savanti. Pe fata lui se citea extazul pentru ceea ce vedea, tulburat de o usoara ingrijorare la gandul ca nu va fi in stare sa faca fata exigentelor din cercetare, dar si o mare speranta ca peste 10-15 ani de daruire totala stiintei, va fi unul de-al lor.

-Nu se poate, este revoltator, izbucni unul din cerc, ceea ce l-a speriat putin pe tanarul nostru. In cateva clipe isi reveni, gandind ca exista si-o disputa stiintifica mocnita care, iata, iese la suprafata.

-De ce nu, a replicat altul. In fond, toate aceste lucruri sunt vechi de cand lumea, nimic nu este nou. Lipsa de informatie, de publicatii, te fac sa fii surprins.

-Propun sa incetati disputa, deocamdata, spuse altul mai in varsta. Sa citim in liniste ca sa ne putem concentra si analiza in profunzime. Vom comenta dupa aceea.

Tanarul il aproba in sinea lui. Intr-adevar, cum poti sa dezbati o problema fara s-o intelegi foarte bine in prealabil. Mai ales cand este vorba de-o opera stiintifica, aceasta continand teorii, modele, proceduri, ipoteze si concluzii, uneori neconventionale si chiar sofisticate. Ceea ce, de altfel, se si observa dupa modul cum se desfasura lecturarea acesteia. Unii oftau, altii erau vizibil incurcati, altii parca ar citi lucruri deja cunoscute ori se foiau nervosi pe scaun, se ridicau brusc in picioare si isi aprindeau o tigara pe care o fumau precipitat.

In sfarsit, a intrat in cerc si ultima pagina care a lasat in urma sa figuri senine, relaxate si ganditoare, satisfacute de lucrul bine facut. “Cred ca sunt multumiti de lucrare, chiar daca exista unele imperfectiuni. Macar la rezolvarea acestora sa ma implice si pe mine”, indrazni tanarul sa spere. Ultimul cititor al paginii finale a aranjat textul batand usor foile si a lasat lucrarea sa cada pe masa. Apoi s-au imprastiat care incotro.

Profitand de neatentia celorlalti, tanarul nostru s-a apropiat timid si cu piosenie de exemplarul ramas singur pe masa si citi, cu o curiozitate stiintifica nemasurata, titlul acesteia: “Amintirile unei curtezane. Note autobiografice”.