Cei care nu acţionează în interesul naţional, nu cumva încalcă principiul subsidiarităţii? Conform principiului subsidiarităţii, cetăţenii unei ţări, în frunte cu politicienii lor, trebuie să acţioneze cu preponderenţă în interesul naţional. Pe de altă parte, instituţiile de la nivelul UE, prin funcţionarii respectivi, trebuie să acţioneze în interesul general al UE. Similar, la nivelul NATO şi al altor organizaţii internaţionale. În acest sens, vidi art. 5(3) din Tratatul privind UE şi Protocolul nr. 2, privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, precum şi alte prevederi similare.
Un sistem moral şi juridic interesant a existat în urmă cu 2-3 secole. Deşi prevederile şi cutumele recunoscute erau foarte drastice, pedepsirea făptaşilor de rele se efectua cu sprijinul şi concursul bisericii. Poate că din acest motiv, dar şi pentru că oamenii erau mai buni la suflet, mai puţin încrâncenaţi, se încerca de fiecare dată să se negocieze un compromis sau pur şi simplu, împăcarea părţilor. Înainte şi uneori, în loc de aplicarea strictă a prevederilor legale dure, se încerca o soluţie care care să-l “înţelepţească” pe infractor, recuperându-l astfel, pentru comunitate. Înţelepţirea ar putea fi chiar şi astăzi o metodă de actualitate dacă s-ar construi o strategie în acest sens. Printre altele, s-ar ajunge la conştientizarea celor acuzaţi privind gravitatea relelor pe care le-au comis, acumularea de învăţăminte pentru viitor, recuperarea prejudiciilor pe seama făptaşilor etc. S-o găsi careva pentru implementare?
– pledoarie pentru înţelepciune –
Isprăvile menţionate de istoria faunei, precum gâştele de pe Capitoliu care au salvat Roma antică, lupoaica hrănind pe Romulus şi Remus, faimosul cal Bucefal care l-a însoţit pe Alexandru cel Mare la răspândirea civilizaţiei elenistice în Asia, căţeluşii Patrocle şi Zdreanţă (cel cu ochii de faianţă), măgarul lui Nastratin Hogea, caii cavalerilor medievali, caii care au participat cu Vlad Ţepeş în celebrele atacuri de noapte în taberele otomane, precum şi multe alte vietăţi asemenea lor, au rămas în memoria oamenilor timp de secole şi milenii. În contextul politic de la orizont, fauna va genera şi-n viitor eroi specifici lor, precum greierul altruist care va salva omenirea oferindu-se drept hrană în anii agricoli dificili, cărăbuşul isteţ care va sugera bucătarilor reţete noi de tocană cu arome de ploşniţă, râmele care vor perfecţiona gustul micului dejun, câte şi mai câte fapte eroice. Chiar şi strategiile politicienilor vor fi modernizate, înlocuind actuala mită electorală cu alta pe bază de făină de greieri şi ulei de coropişniţe etc. Ca urmare, în pieţele publice, alături de statuile ecvestre ale eroilor umani călare pe cai, nu vor fi ridicate oare, busturi şi statui ale insectelor, solo sau în grupuri statuare, călare pe oameni? Dar dacă vor pretinde şi modificarea paradigmei drepturilor omului prin adăugarea unor drepturi ale lor?
Cineva m-a întrebat de ce sunt pentru relansarea viguroasă a expediţiilor cosmice, ştiut fiind că roadele acestora pot apărea mult mai târziu, probabil când nu vom mai fi. Am încercat să-i răspund adecvat, apelând la paradoxul gemenilor din teoria relativităţii conform căruia, persoana care călătorește în spațiu cu o viteză apropiată de viteza luminii, când revine acasă își găsește fratele geamăn rămas pe Pământ mai bătrân decât el. În acest sens, i-am spus c-ar trebui să aştepte cu nerăbdare vremea zborurilor cosmice la viteze luminice ca să poată reduce diferenţa de vârstă între el şi o eventuală femeie mult mai tânără. După o călătorie scurtă cu viteze luminice, la revenirea pe Pământ, el va fi mai în vârstă cu doar 20 de zile, iar ea cu 20 de ani şi deci, abordabilă. Pentru cei care vor să utilizeze această metodă, atenţie la planificarea călătoriei, ca să nu reveniţi în poziţia de nepoţi sau chiar să nu mai găsiţi persoanele ştiute. Aşa că, rămâneţi pe planetă şi bucuraţi-vă la gândul că undeva aici, ele există, chiar dacă vă evită din cauza diferenţei de vârstă. Ar mai fi o metodă de reducere a barierei de vârstă, dar care, ca de obicei, avantajează pe minoritari, adică pe cei bogaţi.
Se spune că lucrătorii din anumite categorii socio-profesionale trebuie să primească venituri suplimentare, pe lângă salariu, precum şi pensii speciale pentru a nu fi coruptibili, deşi ar fi suficient ca ei să respecte fişa postului şi contractul de muncă. Într-o astfel de abordare, oare n-ar trebui să primească asemenea stimulente şi ceilalţi lucrători pentru a nu face invers decât este în fişa postului pentru care primesc remuneraţie? De exemplu:
- muncitorii, ca să nu lucreze de mântuială;
- ţăranii, ca să nu uite din lucrările agricole;
- medicii, ca să nu prescrie otrăvuri în loc de medicamente;
- inginerii, ca să nu fie conservatori, ci inovatori;
- arhitecţii, ca să nu construiască;
- constructorii, ca să nu practice arhitectura;
- negustorii, ca să nu vândă produse expirate;
- deştepţii, ca să nu devină proşti;
- proştii, ca să n-o facă pe deştepţii;
- avocaţii, ca să nu pledeze contra propriilor clienţi;
- normalii, ca să nu devină anormali;
- hoţii, ca să nu devină cinstiţi;
- politicienii, ca să nu mintă etc.
Avantajul major al acestei abordări, ar putea fi desfiinţarea sistemelor juridice pentru că nu mai sunt necesare, societatea devenind perfectă. Ca urmare, dispare chiar raţiunea de a fi a pensiilor speciale care au generat abordarea respectivă, societatea revenind la normalitate. QED.
Obiectele mici (lucruri, procese, proceduri, detalii structurale, organizaţii, fiinţe etc.) au atribuţii specifice lor prin care se deosebesc de obiectele mari. Deseori, obiectele mici contribuie la structurarea şi funcţionarea obiectelor mari sau sunt integrate în acestea. Există obiecte mari care sunt similare cu obiectele mici aflate în componenţa lor, adică formează împreună o structură de fractalii, ceea ce le dă capacitatea de auosimilaritate şi chiar de autoorganizare. Adică, obiectul mic poate fi un fractal elementar prin care se generează sistemul mare. Pe această cale se poate realiza autosimilaritatea organizaţională şi funcţională dintre palierele de complexitate de la mic la mare, ca de exemplu în secvenţa: departament-firmă-stat naţional-UE etc. Este o mare greşeală substituirea reciprocă a obiectelor din paliere de complexitate diferită. De exemplu, este greşit să fie apreciat directorul prin faptul că nu-l găseşti la birou (locul său de muncă), el petrecând mult timp cu cicălirea strungarului sau a docherului, adică este “ancorat ” în producţie. Fiecare trebuie să-şi facă treaba în palierul său de complexitate pentru că obiectul mic nu poate să facă ceea ce este cerut celui mare prin “job description”, precum şi invers. Rezultă că trebuie preţuite atât obiectele mici, cât şi cele mari, pentru că o lumânare poate să lumineze când e întuneric, ceea ce soarele nu reuşeşte. Acest adevăr a străbătut secolele (Leonardo da Vinci, Octavian Paler etc.) şi este valabil în continuare, în prezent şi în viitor. Dar, nici lumânarea nu poate să facă ceea ce face soarele şi ca urmare, “nu este necesar să aprinzi o lumânare la soare” (Algernon Sidney). Generalizând, complexitatea legăturii dintre obiectele mici şi obiectul mare este similară cu modelul relaţionar dintre mădulare şi trup, utilizabil ca reper explicativ pentru concepte religioase fundamentale (1Cor.12).
About small and large objects
Small objects (things, processes, procedures, structural details, organizations, beings, etc.) have specific attributes that distinguish them from large objects. Often, small objects contribute to the structuring and functioning of large objects or are integrated into them. There are large objects that are similar to the small objects in their composition, that is, together they form a structure of fractals, which gives them the ability of self-similarity and even self-organization. That is, the small object can be an elementary fractal through which the large system is generated. In this way, organizational and functional self-similarity can be achieved between the levels of complexity from small to large, as for example in the sequence: department-company-country-EU etc. It is a big mistake to mutually substitute objects from levels of different complexity. For example, it is wrong to appreciate the manager by the fact that you cannot find him at the office (his place of work), spending a lot of time nagging the turner or the docker, that is, he is “anchored” in production. Everyone has to do their job at their level of complexity because the small object cannot do what is required of the large object by the job description, as well as vice versa. It follows that both small and large objects should be valued, because a candle can illuminate when it is dark, which the sun cannot. This truth has crossed the centuries (Leonardo da Vinci, Octavian Paler, etc.) and is still valid, in the present and in the future. But even the candle cannot do what the sun does and as a result, “it is not necessary to light a candle in the sun” (Algernon Sidney). Generalizing, the complexity of the connection between the small objects and the large object is similar to the relational model between the limbs and the body, usable as an explanatory benchmark for fundamental religious concepts (1Cor.12).
Urmare a distrugerii industriei în ultimul sfert de secol, tot mai multe oportunităţi economice majore au fost, sunt şi vor fi pierdute. Pentru viitorul apropiat, de exemplu, va fi dificilă participarea la industria chimică bazată pe resursele de gaze din Marea Neagră, precum şi la reconstrucţia Ucrainei. Fără industrie, spun unii analişti, ţara a devenit un exportator de materii prime ieftine şi importator de produse scumpe. Există riscul schemei sinistre de comerţ internaţional “noi le dăm petrolul, iar ei ne iau gazele”. N-o fi nimeni vinovat pentru pierderea reală şi potenţială a miilor de miliarde de euro?!
O sugestie, dar şi-o provocare pentru psihologi, sociologi, ecologişti, jurişti şi alţii asemenea, este să conceapă deja o etică specifică sistemelor cu inteligenţă artificială, inclusiv pentru acelea care funcţionează integrat cu factorul uman. Evident, trebuie stabilit şi un sistem de valori adecvat care să ofere jaloanele prin care să fie protejată sustenabilitatea şi alte valori ale societăţii umane din viitor în condiţii de extindere şi sofisticare exponenţială a inteligenţei artificiale.
Un cetăţean, aflat şi el în nacela balonului cu aer cald, părea supărat din cauza răspunsului primit la o listă cu întrebări pe care o trimisese unei firme cu capital majoritar de stat. Întrebările sale se refereau la conţinutul documentelor ce urmau să fie prezentate în adunarea acţionarilor, mai ales despre bilanţul pe anul încheiat şi bugetul planificat pentru anul care tocmai a început. Conducătorii firmei n-au răspuns efectiv la întrebări, ci doar au rătăcit în elucubrații pe deasupra acestora, fiind revoltaţi că un acţionar minoritar a îndrăznit să-i întrebe ce, cum şi de ce. Se vede treaba că 33 de ani în democraţie nu sunt suficienţi pentru ca administratorii şi directorii firmei să afle că numai acţionarii sunt stăpânii de drept ai firmei, iar ei sunt doar angajaţii lor. Se confirmă că năravurile nu pot fi schimbate într-un timp mai scurt de 40 de ani (Numeri 14.33-34). Cei 7 ani care lipsesc, or fi cei “de acasă”! Ái?
Se face o gravă confuzie când se discută pro şi contra bugetari. Ar trebui considerate două categorii de bugetari:
- bugetari profesionali: cei din sănătate, educaţie, cultură, culte, apărare, ordine publică şi alţii asemenea lor, care fac parte din infrastructura vitală a societăţii;
- bugetari clientelari: politicienii şi acoliţii lor, care, de regulă, sunt toxici pentru societate (excepţiile întăresc regula), fiind necesară reducerea lor la un minim strict necesar pentru funcţionarea instituţiilor centrale şi locale.
Bugetarii clientelari îşi dau şi îşi iau drepturi, stimulează corupţia, ruinează societatea (vidi ultimii 33 de ani), iar bugetarii profesionali asigură structura fundamentală a societăţii, trudind din greu, deşi sunt remuneraţi la minimul posibil şi le sunt atribuite obligaţii cu preponderenţă.
Cei clientelari primesc avantaje suplimentare (umflarea birocratică, sporirea fără noimă a numărului de angajaţi, creşterea şi suplimentarea veniturilor, inventarea de noi sporuri dintre care, unele sunt ridicole şi fără justificare, sinecuri), iar pierderile (reduceri de posturi, scăderea veniturilor, austeritate) merg mai ales la cei profesionali.
Măsurile de lichidare a acestor anomalii trebuie să înceapă cu separarea clară a celor două categorii de bugetari, atribuindu-le denumiri diferite, evitând astfel confundarea lor, pentru că, una-i una şi alta-i alta.
Ioan Cuncev 