Skip to content

Să nu uităm armăsarii noștri

December 26, 2016

Majoritatea mănăstirilor de la Muntele Athos au fost construite de țările române (Moldova, Țara Românească), prin domnitorii acestora și marile familii boierești, fiind apoi refăcute tot de ei după desele jafuri ale năvălitorilor, reparate și susținute financiar cu materiale și meșteri. La fel s-a întâmplat și cu lăcașurile de cult din Israel. Cei mai destoinici au fost Ștefan cel Mare, Alexandru cel Bun, Neagoe Basarab, cei din familiile Brâncoveanu, Mavrocordat, Cantacuzino etc. Oare de ce nu sunt făcute cunoscute aceste fapte atât intern, cât și internațional, de către instituții precum BOR, MAE, cei de la Învățământ, Cultură și Culte, Turism? Eforturile făcute de țările române au fost imense, cu prețul nerealizării unor mari construcții interne comparabile cu cele din alte țări: catedrale, universități, căi de comunicații etc. În timp ce alții își ridică orice fleac la rang de realizare epocală, noi ni le trecem sub tăcere, lăsându-i pe alții să și le asume. Adică, alții fac din țânțar armăsar, iar noi facem din armăsar gloabă. Dreptu-i oare?

Advertisements

From → Theo-Systems

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: