Skip to content

Păcatul cuceritorului

August 3, 2015

În primul rând, o întrebare retorică pentru fataliști pe baza căreia, s-ar putea dezvolta o teorie a resemnării (atenție, posibil impact emoțional): toate ființele de calitate fiind deja luate, mai are rost căutarea? Pentru ceilalți, care se consideră cuceritori sau cuceritoare, pornim de la conceptele fundamentale ale existenței umane. Dumnezeu ar fi putut să obțină dragostea oamenilor instantaneu, de exemplu printr-o simplă sugestie, având puterea necesară în acest sens. Totuși, n-a făcut-o. A introdus noțiunea de liber arbitru, a dat omului posibilitatea de a alege. Altcineva luptă să-l cumpere pe om ispitindu-l prin diferite plăceri care-i anulează liberul arbitru. Omul, la rândul său, fiind creat după chipul și asemănarea Lui (Gen 1.26), trebuie să obțină dragostea sau prietenia cuiva, în același fel, prin liber arbitru. În acest scop, el trebuie doar să se lase cunoscut de altă persoană asupra adevărurilor despre el însuși, să nu-i prezinte o imagine cosmetizată despre el, adică să nu poarte o campanie de cucerire, de convigere. La rândul său, are dreptul să cunoască adevărul despre ființa respectivă. Dacă un bărbat, de exemplu, încearcă să obțină dragostea unei femei prin diferite metode de cucerire, făcându-i curte, epatând financiar, oferindu-i cadouri (’oglinjoare și mărgele’), tentații distractive, vorbe dulci și alte asemenea ispite, păcătuiește. Similar păcătuiește și femeia, atunci când utilizează diferite trucuri și metode persuasive pentru cucerirea unui bărbat. Cu alte cuvinte, cucerirea este un păcat, iar cuceritorul este un păcătos. Înseamnă că pentru ființele umane, cunoașterea reciprocă este mai importantă decât cucerirea. Apropierea de la sine, prin liber arbitru, ar putea fi oare o premiză a dragostei (prieteniei etc.) care trece dincolo de mormânt?

Advertisements

From → Swirls

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: