Skip to content

Pilda talanților și performanța managerilor

April 15, 2013

În actul constitutiv al societății comerciale este scris că scopul acesteia este producerea de profit, ceea ce corespunde unui comportament economic rațional. Fără a intra în profunzimea semnificațiilor pildei talanților, precum și în numeroasele teorii economice existente, să vedem cum poate fi pilda talanților (Matei 25.14-30) un model al relațiilor dintre acționarii și managerii societății comerciale.

Pilda talanților spune că un om și-a încredințat averea supușilor săi, dându-le câte un număr de talanți în funcție de puterile fiecăruia. Apoi, revenind după un timp, le-a cerut să arate ce au făcut cu talanții în lipsa sa. Similar, managerul primește în administrare de la acționari anumite active (capital social etc.), după care trebuie să arate profitul pe care l-a obținut cu activele respective. Multe active primește în administrare, mult profit trebuie să arate că a realizat (25.20). El trebuie să transforme societatea pe care o conduce, făcând-o mai competitiva și mai capabilă să producă profit în perioada următoare.

Pe de altă parte, pilda talanților arată că oamenii nu sunt egali: fiecare primește un anumit număr de talanți, după puterile sale (25.15), nu în mod egal. Ar fi o greșeală să pui un manager slab sau incapabil să conducă o firmă mare sau complexă.

Când vine vremea plății, managerul care a produs mai mult, trebuie să primească mai mult și invers (25.20, 29-30). Pilda talanților scoate din discuție pierderea, considerând că profitul minim ce poate fi acceptat trebuie să fie cel puțin cât dobânda bancară, adică echivalentul creșterii zero (25.27). Acela care nu realizează nici măcar acest profit minim, trebuie aruncat “în întunericul de afară”.

Pentru ca modelul să fie operațional sunt necesari indicatori de performanță care să arate deosebirea dintre manageri. Indicatorii utilizați în prezent nu sunt relevanți. De exemplu, indicatorul (cheltuieli/1000 lei venituri) poate avea aceeași valoare pentru un magazin de ziare și o fabrică de computere. Un indicator relevant este rentabilitatea economică (a profitului brut) = profitul brut / activul total. Prin acest indicator se măsoară performanța brută a activului societății înainte de calculul impozitului pe profit. Nu este influențat de fiscalitatea profitului și trebuie să fie în creștere continuă.

Advertisements

From → Theo-Systems

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: